Hesher spune povestea unui metalist de vreo douăzeci și ceva de ani, tatuat și pletos, care pătrunde, într-o zi, pe neașteptate, în viața unei familii îndurerate de pierderea unei ființe dragi. Hesher este cea mai nepotrivită persoană care să-l consoleze pe băiatul de 13 ani TJ după moartea mamei sale, dar se dovedește singurul care îl poate ajuta să treacă peste această copleșitoare durere. Prin metode neconvenționale, care îl fac să semene mai degrabă cu un pușcăriaș evadat decât cu cineva care poartă de grijă adolescentului, Hesher îl ia pe TJ sub aripa lui și le dă băiețandrului și îndoliatului tată al acestuia șansa de a fi din nou o familie. Debutul lui Spencer Susser ca regizor de film artistic e povestea neagră și nostimă a unei maturizări brutale, ilustrând felul în care, uneori, vindecarea vine sub o formă absolut neobișnuită.